Review: Spider-Man Brand New Day - Un nou început de care Spider-Man avea nevoie

Au trecut cinci ani de la ultimul film Spider-Man, dar măcar au trecut destul de repede, iar acum avem în sfârșit ocazia să vedem ce a urmat după vraja făcută de Doctor Strange. Îmi amintesc că am fost destul de trist de modul în care s-a terminat Spider-Man: No Way Home și eram foarte curios să văd cum continuă povestea cu care am fost obișnuiți de atâta timp.

Cred că este destul de sigur să spun că Spider-Man este unul dintre, dacă nu chiar cel mai îndrăgit și profitabil supererou Marvel, iar pentru mine cu siguranță este. Încă de la primul film Spider-Man pe care l-am văzut în cinema, cel din 2002 cu Tobey Maguire, personajul m-a fascinat. Faptul că am avut și destul de multe jocuri video în universul Spider-Man, dar mai ales cele făcute de Insomniac Games, nu au făcut altceva decât să mă atașez și mai mult de acest personaj. Așa că, fără să exagerez, pot spune cu tărie că este supereroul meu preferat, incluzând aici atât Marvel, cât și DC. Tocmai de aceea, când am mers astăzi să văd Spider-Man: Brand New Day, aveam așteptări foarte mari. Din fericire, în mare parte, filmul mi le-a atins.

Brand New Day începe destul de diferit față de ce eram obișnuiți să vedem. Îl găsim pe Peter Parker, interpretat de Tom Holland, într-o variantă mai singuratică, concentrată aproape exclusiv pe rolul de erou care luptă cu crima. La prima vedere pare că își duce viața mai departe cu aceeași energie pe care o știm deja, însă foarte repede devine clar că lucrurile nu sunt deloc simple. Absența lui MJ și a lui Ned îl afectează mult mai profund decât ar părea, iar asta îl împinge din nou spre oameni pe care, cel puțin teoretic, nu ar mai trebui să îi aibă aproape.

Deși cei doi nu îl mai recunosc, filmul reușește să construiască în jurul lor o bună parte din tensiunea emoțională. În același timp, un nou villain, cu puteri pe care nu le-am mai văzut până acum în universul Spider-Man, amenință atât locuitorii New York-ului, cât și persoana cea mai importantă din viața lui Peter. Alături de acest trio, îl avem în film și pe Frank Castle, aka The Punisher, interpretat de Jon Bernthal, dar și pe Sadie Sink, al cărei rol prefer să nu îl divulg aici. Tot ce pot spune este că personajul ei mi s-a părut foarte interesant și ridică multe semne de întrebare cu privire la viitorul acestei povești și, mai larg, al universului Marvel.

În roluri secundare îi mai vedem și pe Bruce Banner, aka Hulk, interpretat de Mark Ruffalo, pe detectivul DeWolff, jucat de Liza Colón-Zayas, pe Bill Metzger, șeful din New York al Department of Damage Control, dar și pe Aunt May, interpretată de Marisa Tomei. Chiar dacă apariția ei este scurtă, a fost binevenită și adaugă un plus emoțional filmului.

Nu pot să intru în firul narativ mai departe, însă pot spune că povestea este bună și nu pare deloc reciclată. Nici nu devine plictisitoare, iar asta este probabil unul dintre cele mai mari merite ale filmului. Mi-a plăcut și faptul că există o legătură tematică între erou și antagonist: ambele personaje sunt singuratice și poartă în ele trauma pierderii persoanei iubite.

Relația dintre Peter Parker și Frank Castle este, la rândul ei, un punct important al filmului. Dinamica dintre cei doi funcționează foarte bine, iar regizorul Daniel Cretton introduce și destule momente amuzante, deja devenite un fel de semnătură pentru un film Spider-Man. Nu sunt forțate și nici nu rup complet ritmul, ci vin exact acolo unde trebuie.

Efectele speciale ale villainului mi-au plăcut foarte mult. Secvențele în care acesta „sare” dintr-o persoană în alta sunt făcute excelent și adaugă o notă misterioasă care mi s-a părut foarte fresh. Mi-au plăcut și cadrele cu Spider-Man deplasându-se cu ajutorul pânzei, mai ales acelea filmate din perspectiva lui Peter. Fiind și un film 3D, senzația era că te afli chiar acolo cu el, traversând New York-ul la înălțime. Nu îmi amintesc dacă aceste cadre au fost folosite și în filmele anterioare, dar aici m-au rămas clar în minte și le-am apreciat foarte mult.

Pentru că nu are cum să fie un film perfect, chiar dacă mi-aș fi dorit enorm asta, trebuie să spun că finalul m-a dezamăgit. Mai exact, ultimele câteva minute mi s-au părut tăiate foarte brusc. Aveam senzația că mai trebuiau să urmeze încă vreo cincisprezece minute, însă dintr-odată au început genericele. Am rămas cu o impresie destul de ciudată, pentru că nu am înțeles de ce au ales să închidă povestea atât de abrupt. Din punctul meu de vedere, totul ar fi mers mult mai bine cu o tranziție mai naturală și mai fluidă.

Per total, Spider-Man: Brand New Day este un film bun, probabil printre cele mai bune din universul Marvel din ultimii trei ani și, fără îndoială, în top 3 filme Spider-Man, incluzându-le și pe cele cu Tobey Maguire sau Andrew Garfield. Este categoric un film de văzut la cinema cât încă rulează, mai ales dacă ești fan al filmelor cu supereroi, dar nu numai. Sala în care am fost astăzi era arhiplină și sincer nu mă așteptam la asta, mai ales că era prima zi de vizionare, biletul era mai scump și proiecția era de la ora 18:00. La final s-a și aplaudat, iar asta mi-a amintit imediat de reacția din sala de cinema la celebra secvență din Spider-Man: No Way Home, când cei trei Spider-Man s-au reunit pe ecran.